O plimbare plăcută pe drum pietruit și drum forestier.
De la Păltiniș Arena̦ se pleacă pe drumul asfaltat spre Centrul Stațiunii Păltiniș. După aproximativ 1 km, în dreptul Schitului, drumul are o variantă pietruită înspre dreapta și recomandăm utilizarea lui. Continuați urcarea moderată pe drumul pietruit înspre dreapta până în Centrul Stațiunii Păltiniș. De aici urcați mai departe pe drumul de asfalt până la Telescaunul Oncești, unde continuați prin tunelul de sub pârtie, pe drum forestier, cu o porțiune dreaptă de câteva sute de metri, după care urcarea moderată reîncepe cu o curbă de stânga, apoi pe lângă pârtie cu o curbă la dreapta. Continuați urcarea moderată pe drumul forestier, treceți pe lângă un izvor, unde recomandăm să vă hidratați și să umpleți rezervoarele de apă, apoi în scurt timp urmează o intersecție, unde o
apucați pe drumul forestier înspre stânga. Foarte important! Nu o ratați!
După o curbă de dreapta, una de stânga și încă una de dreapta, ajungeți în poiana Oncești, de
unde continuați drumul principal care încă urcă moderat și, după încă o curbă de dreapta, ajungeți în scurt timp la Releul Oncești. Din acest punct utilizați poteca de lângă gardul din dreapta și mergeți pe lângă bicicletă (la dus și la întors) încă aproximativ 200 m pe acestă potecă, până ajungeți pe Vârful Oncești (1713 m), unde găsiți o fundație a unui punct observator, construit în 1902.
Revenirea la Păltiniș Arena̦ Păltiniș se face prin coborâre pe același drum pe care ați venit. Atenție la viteza de deplasare pe pantele mai abrupte!
8,5 x2 =17 km (dus-întors)
40-60 min
1702m / 1303m
472m
472m
asfalt, drum forestier, potecă / asphalt, gravel road, trail
Se aplică regulile de circulație pe drumurile publice, conform Legislației Rutiere în vigoare. / Aplying the Road Legislation.
Descarca harta (GPX)